acvifaună

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acvi- + faună)

1. totalitatea speciilor de animale care trăiesc în apă (pești, caracatițe, crabi, balene et cetera); faună acvatică, hidrofaună.

arierdună

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrière-dune)

1. dună situată în partea dinspre uscat a unui complex de dune litorale.

avandună

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avant-dune)

1. dună litorală paralelă cu țărmul, pe partea dinspre mare a acestuia.

avifaună

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avifaune)

1. totalitatea speciilor de păsări dintr-o regiune dată; grup compus din păsări, din aceeași specie sau din specii diferite, care împart același ecosistem.

bruna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. brunir)

1. a acoperi oțelul, cuprul cu un strat de oxizi împotriva coroziunii.

buna

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Buna, n. com.)

1. varietate de cauciuc sintetic, pornind de la buratienă.

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.

acianopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acyanopsie)

1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).

acluofobie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. achluophobia, cf. grec. άχλύς „întuneric” + φόβος „frică”)

1. teamă patologică de întuneric, frică comună în rândul copiilor și, într-o măsură diferită, a adulților.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.