background

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. background)

1. fundal sonor (melodic, armonic, ritmic) care susține și completează partea solistică, instrumentală sau vocală.
2. tehnică de filmare la care o proiecție formează fondul decorativ.

bund

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Bund)

1. asociație, confrerie, organizație formată din mai multe entități.
2. (Germania și Elveția) confederație, organizare politică în care un stat este format din mai multe state federate.

compound

Parte de vorbire:  s.n. (numai singular)  
Etimologie: (engl. compound)

1. mod de grupare a două mecanisme, mașini etc. pentru a asigura funcționarea lor asociată.
2. material electroizolant dintr-un amestec de bitumuri, rășini și ceruri.
3. (mecanică) mașină sau motor alcătuit din mai multe părți.
4. (tehnică) motor ~ = motor electric de curent continuu cu excitație compusă, folosit pentru acționarea mașinilor-unelte la care eforturile prezintă variații bruște.
5. ulei ~ = ulei mineral adiționat cu ulei vegetal.
6. (var.) compund.

greyhound

Parte de vorbire:  s.m., pron. [ˈɡɹeɪhaʊnd]  
Etimologie: (engl. greyhound)

1. câine cu corp zvelt folosit la vânătoare și la curse; levrier de curse.

ground

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. ground)

1. teren de sport, gazonat.
2. (muz.) basso ostinato.

grund

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Grund)

1. primul strat de material care se aplică pe suprafața unui corp sau a unei piese ce urmează a fi vopsite.
2. strat de vopsea albă care se întinde pe o pânză înainte de a o picta.
3. strat de mortar aplicat direct pe zidărie, peste care se aplică tencuiala propriu-zisă.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattoir)

1. construcție unde se sacrifică animalele destinate consumului populației.
2. (fig.) masacru.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

abduce

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abducere)

1. a duce (de undeva); a lua, a apuca altă cale.