Dictionar

adiacent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. adiacens, it. adiacente)

1. alăturat, așezat alături, învecinat, continuu.
2. (mat.) unghiuri ~e = unghiuri care au același vârf și o latură comună.
 

adiacență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. adiacenza)

1. alăturare, vecinătate.
2. (mat.) calitate a unghiurilor adiacente.
 

alidadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alidade)

1. dispozitiv, riglă gradată atașată unui instrument goniometric, pentru măsurarea unghiurilor.
2. parte mobilă a unui teodolit.
 

altern, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alterne, lat. alternus)

1. unghiuri ~e interne (sau externe) = unghiuri formate în interiorul (sau exteriorul) a două drepte paralele tăiate de o secantă.
2. (despre frunze, flori) care crește de o parte și de alta a tulpinii, a ramurilor, la niveluri diferite.
 

angulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (amer. angulation)

1. însușirea de a fi angulos, cu unul sau mai multe unghiuri.
2. (ortopedie) termen folosit pentru a descrie prezența diformității angulare la un os fracturat.
3. măsurarea precisă a unghiurilor.
 

angulos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anguleux, lat. angulosus)

1. cu unul sau mai multe unghiuri.