Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. communiquer, lat. communicare)
1. tr. a face cunoscut; a înştiinţa.
2. a prezenta o comunicare (4).
3. intr. a fi, a se pune în legătură cu...
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. excommunicare, fr. excommunier)
1. a exclude dintr-o comunitate religioasă; a supune unei anateme; a anatemiza; a afurisi.
2. a îndepărta.
Parte de vorbire: s.f. (pop.)
Origine: (răz- + bunică sau răzbunic + -ă)
1. mama bunicului sau a bunicii în raport cu nepoții ei; străbunică, (reg.) străbabă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. tunica, fr. tunique)
1. cămașă albă de lână cu mâneci scurte sau fără mâneci, purtată de vechii romani.
2. haină bărbătească de uniformă.
3. (anat.) membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului.
4. membrană care acoperă corpul unor animale marine.
5. înveliș membranos al unui organ vegetal.
Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (it. unicamente)
1. într-un mod unic, mai presus de toate, de preferat tuturor; numai, exclusiv.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. unicameral, fr. unicaméral)
1. (despre sisteme parlamentare) dintr-o singură adunare reprezentativă; care este constituit dintr-o singură cameră; monocameral.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acataphasie)
1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideaţie şi vorbire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acatagraphie)
1. tulburare a comunicării scrise constând în aşezarea greşită a cuvintelor în scris.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adventice)
1. tunică externă, de ţesut conjunctiv, care înveleşte arterele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphrasie)
1. tulburare de comunicare verbală, dificultate de a construi fraze.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. alignement)
1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice.
2. porţiune dreaptă din traseul unei căi de comunicaţie cuprinsă între două curbe consecutive.