Dictionar

Rezultate principale (Univers,):

Univers

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. univers, lat. universum)

1. lumea în totalitatea ei, nemărginită în timp și în spațiu, infinit de variată în ceea ce privește formele pe care le ia materia în procesul dezvoltării ei; cosmos.

2. lumea locuită; globul terestru.

3. cerc îngust al vieții cuiva; mediu în care se trăiește.

4. câmp, domeniu de activitate, de preocupări.

5. populație în cadrul unei operații statistice.


Rezultate secundare (Univers,):

Microunivers

Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + univers)

1. micul univers; microcosm (3).


Universal

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT universalis

2. FR universel

3. EN universal; general

4. DE allgemein; universal

5. RU универсaльный; общий

6. HU általános, egyetemes


Universal, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. univesel, lat. universalis)

1. adj. care se extinde la întregul univers, care cuprinde tot ce există.

2. comun unei totalități cuprinzătoare de entități; general.

3. (log.; despre judecăți) al cărei predicat se referă la întreaga sferă a subiectului.

4. mondial.

5. care posedă cunoștințe din toate domeniile, care are o cultură generală vastă.

6. (despre unelte, aparate) care poate fi folosit la mai multe operații.

7. s. n. mandrină de strung.


Universalii

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. universalia)

1. (fil.) denumire dată de scolastici noţiunilor generale.


Universalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. universalisme)

1. universalitate.

2. denumire dată teoriilor filozofice care afirmă existenţa unei realităţi ca un tot unit, universal.

3. direcţie idealistă în etică care promovează ideea unei morale unice, general-umane, în cadrul societăţii.


Universalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. universaliste)

1. I. referitor la universalism.

2. care este în favoarea universalismului.

3. care privește întreaga lume, toți oamenii.

4. care se adresează tuturor, fără deosebire

5. II. adept al universalismului.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Agregat 2

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (după fr. agrégé)

1. (în unele ţări) profesor ~ = profesor universitar care și-a obținut titlul prin concurs, dar a rămas totuși dependent de catedra altui profesor.


Alchimist

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. alchimiste)

1. practicant al alchimiei (practică de cercetare în vogă în Evul Mediu și care s-a dezvoltat în cele din urmă în chimie) care își petrecea viața căutând un elixir al nemuririi, un panaceu universal și/sau o piatră filozofală capabilă transmute metalele comune în aur.

2. (var.) (înv.) alhimist.


Alma mater

Parte de vorbire: loc. s.
Origine: (lat. alma mater, mamă hrănitoare)

1. (iniţial, la romani) patria.

2. (ulterior) universitate.


Antropocentric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anthropocentrique)

1. privitor la antropocentrism, care aparține antropocentrismului (doctrină care plasează omul în centrul Universului).

2. care constă în adoptarea antropocentrismului (vorbind despre un sistem filozofic sau cosmologic).


Antropocentrism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropocentrisme)

1. concepţie potrivit căreia omul este raţiunea de a fi a universului.