Dictionar

universalii

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. universalia)

1. (fil.) denumire dată de scolastici noțiunilor generale.
 

universalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. universalisme)

1. universalitate.
2. denumire dată teoriilor filozofice care afirmă existența unei realități ca un tot unit, universal.
3. direcție idealistă în etică care promovează ideea unei morale unice, general-umane, în cadrul societății.
 

universalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. universaliste)

1. I. referitor la universalism.
2. care este în favoarea universalismului.
3. care privește întreaga lume, toți oamenii.
4. care se adresează tuturor, fără deosebire
5. II. adept al universalismului.
 

universalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. universalité, lat. universalitas)

1. caracterul a ceea ce este universal; universalism.
2. totalitate, generalitate.
3. (jur.) caracter al acelor reguli care se aplică fără nici o discriminare și în mod egal în toate statele.
4. caracterul unei organizații internaționale de a fi deschisă tuturor statelor lumii care-i acceptă statutul.
 

universaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. universaliser)

1. a face ceva să devină universal, a răspândi în întreaga lume.
2. (log.) a considera sub aspect universal, a generaliza.
 

arhetip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archétype, lat. archetypum)

1. (fil.; la Platon) modelul prim, inițial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale.
2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis și în mituri.
3. tip originar, prim.
4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.
 

cosmicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cosmic + -itate)

1. însușirea a ceea ce este universal; universalitate.
 

ecumenicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. oecuménicité, œcuménicité)

1. caracterul a ceea ce este ecumenic, universal; universalitate.
 

subrogație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. subrogation)

1. acțiunea de a (se) subroga și rezultatul ei; substituire juridică; subrogare.
2. înlocuirea unei persoane cu alta într-un raport juridic, prin acord sau de drept, urmând ca drepturile și obligațiile celui substituit să revină subrogatului.
3. convenție prin care se atribuie unui lucru calitățile juridice ale bunului pe care îl înlocuiește într-o moștenire sau într-o universalitate juridică.
4. (var.) subrogațiune.
 

universalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. universalisme)

1. universalitate.
2. denumire dată teoriilor filozofice care afirmă existența unei realități ca un tot unit, universal.
3. direcție idealistă în etică care promovează ideea unei morale unice, general-umane, în cadrul societății.
 

universalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. universaliste)

1. I. referitor la universalism.
2. care este în favoarea universalismului.
3. care privește întreaga lume, toți oamenii.
4. care se adresează tuturor, fără deosebire
5. II. adept al universalismului.