uraniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. uranium)

1. metal radioactiv alb-cenușiu, dur, din grupa actinidelor, combustibil în centralele nucleare.

actiniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinium)

1. element chimic radioactiv din minereurile de uraniu.

americiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. américium)

1. (chimie) element radioactiv sintetic aparținând seriei chimice a actinidelor, obținut din uraniu prin bombardarea acestuia cu particule α accelerate, cu numărul atomic 95 și simbolul Am.
2. (var.) americium.

autunit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autunite)

1. fosfat natural de uraniu și de calciu.

becquerelit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bécquerelite)

1. (chimie) mineral de tip oxihidroxid hidratat de uraniu și calciu cu formula chimică Ca(UO₂)₆O₄(OH)₆·8(H₂O).

bombă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bombe)

1. proiectil cu încărcătură explozivă, incendiară etc., la bombardamentele de aviație.
2. ~ atomică (nucleară) = dispozitiv având ca exploziv energia nucleară dezvoltată prin reacția de fuziune în lanț a nucleelor unor elemente grele (uraniu, plutoniu); bombă A; ~ cu hidrogen = dispozitiv a cărui explozie se datorește energiei termonucleare dezvoltate prin reacția de fuziune a nucleelor de hidrogen (deuteriu, tritiu); bombă H, bombă termonucleară.
3. ~ vulcanică = bucată de lavă azvârlită de un vulcan, la începutul erupției.
4. recipient în medicină pentru gaze sau substanțe radioactive.
5. (peior.) cârciumă sordidă, rău famată.
6. (fig.; sport) lovitură puternică de minge.
7. (fam.) știre, fapt care produce senzație.

carnotit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carnotit)

1. mineral de uraniu și vanadiu, radioactiv.