Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. conseiller, lat. consiliari)
1. a spune cuiva ce ar trebui sau nu ar trebui să facă; a sfătui.
2. a propune, a sugera cuiva reguli, principii, soluții pe care să le urmeze.
3. a îndemna pe cineva să acționeze într-un anumit mod, a invita la o anumită acțiune sau comportament.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hystéron-protéron)
1. figură de stil, constând în răsturnarea ordinii fireşti a termenilor (cuvinte sau propoziţii), anticipându-se ceea ce ar trebui să urmeze.
Parte de vorbire: s.
Origine: (v. întrerupe)
1. acţiunea de a (se) întrerupe; oprire, suspendare.
2. fără ~ = neîntrerupt, continuu.
3. intervenţie care împiedică pe cineva să-şi urmeze cursul vorbirii.
4. (inform.) oprire temporară sau definitivă a unui program.
6. (var.) (înv., reg.) întrerumpere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. labyrinthe, lat. labyrinthus)
1. construcție cu foarte multe încăperi și galerii în care orientarea este dificilă.
2. grădină ornamentală din benzi înguste de arbuști.
3. dalaj meandric în unele catedrale din evul mediu, pe care credincioșii trebuiau să-l urmeze ca pe un drum de expiere.
4. joc de inteligență care cere a găsi ieșirea dintr-o rețea de linii întortocheate.
5. joc constând dintr-un cub din plastic transparent, din 64 de cămăruțe, la care unii pereți au câte un orificiu ce lasă să treacă o bilă de metal.
6. (fig.) încurcătură, încâlceală datorată unor dificultăți, unei proceduri.
7. situație încurcată, fără ieșire.
8. dispozitiv folosit în diverse instalații pentru a obliga un fluid să parcurgă un drum lung, în scopul de a-i micșora viteza.
9. parte a urechii interne, formată din cavități sinuoase.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. puritain)
1. I. referitor la puritanism.
2. care profesează o mare puritate a principiilor morale sau politice.
3. II. persoană austeră și prudentă foarte atașată de principii morale, religioase, etc.
4. membru al unei secte protestante care vrea să urmeze cea mai pură religie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tutiorisme)
1. orientare etică probabilistică care afirmă că acţiunile umane nu trebuie să urmeze opiniile probabile, ci numai pe cele sigure.