Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. utilitaire)
1. referitor la utilitate, din punctul de vedere al utilităţii; preocupat de interese materiale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. utilitarisme)
1. concepţie filozofică ce consideră utilitatea drept principiu al tuturor valorilor.
2. doctrină etică din sec. XIX, potrivit căreia criteriul moralităţii îl constituie utilitatea, folosul personal.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. utilitariste)
1. I. care se referă la teoria utilitaristă, care aparține utilitarismului; utilitar.
2. care adoptă preceptele utilitarismului, conform cărora o situație sau o perspectivă trebuie avută în vedere numai în raport cu avantajele pe care le aduce.
3. care se bazează pe considerente practice.
4. care are în vedere, care urmărește numai utilul.
5. II. adept al utilitarismului.
6. cel care vede în toate numai profitul personal şi utilitatea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. air-taxi)
1. avion utilitar cu întrebuinţări multiple.
Parte de vorbire: s. f.
Origine: (engl. art déco)
1. artă aplicată obiectelor utilitare (mobilier, costumaţie, ceramică).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + izotermă)
1. mașină de transport care menține o temperatură constantă; vehicul utilitar cu izolație întărită prin adăugarea de spumă izolatoare; izotermă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (rus. автотранспорт)
1. mod de transport care utilizează automobilele, vehiculele utilitare (ușoare și grele) și vehiculele cu două roți; transport rutier.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. bulldog)
1. câine de pază şi utilitar, puternic, cu capul mare, botul turtit şi fălcile proeminente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. mall)
1. complex mare cuprinzând magazine, restaurante, servicii utilitare etc., închis circulaţiei autovehiculelor; complex de diferite magazine.