OK
X
utilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. utilité, lat. utilitas)
1.
însușirea
a
ceea
ce
este
util(izabil).
2.
folos,
serviciu
pe
care
îl
(poate)
aduce
cineva
sau
ceva.
futilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. futilité, lat. futilitas)
1.
inutilitate;
neseriozitate,
frivolitate.
inutilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. inutilité, lat. inutilitas)
1.
zădărnicie;
netrebuință.
conștientiza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (conştient + -iza)
1.
tr.,
refl.
a
face
să
devină,
a
deveni
conștient
de
scopul,
de
necesitatea
și
utilitatea
unei
activități.
futilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. futilité, lat. futilitas)
1.
inutilitate;
neseriozitate,
frivolitate.
gratuitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. gratuité, lat. gratuitas)
1.
însușirea
de
a
fi
gratuit;
ceea
ce
se
oferă
gratuit.
2.
(fig.)
inutilitate,
netemeinicie
a
unei
acțiuni,
a
unei
afirmații
etc.
local, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. local, lat. localis)
1.
adj.
dintr-un
loc
anumit,
specific
unui
loc.
2.
culoare
~ă
=
șir
de
imagini
care,
într-o
descriere,
pictură,
piesă
de
teatru
etc.
redau
ceea
ce
este
caracteristic
pentru
obiceiurile
unei
țări,
societăți
sau
epoci;
tratament
~
=
anestezie
limitată
la
partea
care
urmează
să
fie
operată,
examinată
etc.
3.
(mat.)
referitor
la
un
singur
punct
sau
la
un
mic
domeniu
din
plan
sau
din
spațiu.
4.
s.
n.
clădire
de
utilitate
publică;
(spec.)
restaurant,
bodegă.
marginalist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. marginaliste)
1.
I.
referitor
la
marginalism,
teorie
economică
bazată
pe
ideea
că
valoarea
economică
rezultă
din
utilitatea
marginală
(utilitatea
ultimei
unități
consumate).
2.
care
caracterizează
sau
aparține
teoriei
economice
a
marginalismului.
3.
II.
adept
al
marginalismului.
necesitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. nécessité, lat. necessitas)
1.
ceea
ce
se
cere,
se
impune
ca
necesar;
utilitate,
oportunitate.
2.
(pl.)
proces
fiziologic
de
evacuare
a
fecalelor
și
a
urinei.
3.
cu
~
=
în
mod
necesar;
obligatoriu;
stare
de
~
=
situație
excepțională
în
care
statul
poate
lua
anumite
măsuri
în
interesul
apărării
țării.
4.
categorie
filozofică
desemnând
însușirile
și
raporturile
care
au
un
temei
intern,
decurgând
inevitabil
din
esența
lucrurilor,
din
legile
lor
de
dezvoltare.