automat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. automate, germ. Automat, lat. automatus, gr. automatos)

1. adj. acționat cu ajutorul unui dispozitiv care efectuează singur o anumită operație.
2. armă ~ă = (și s. n.) = armă de foc la care armarea se face automat; pistol-mitralieră.
3. (și adv.) care se face mecanic.
4. s. n. aparat, dispozitiv, mașină care, fără intervenție exterioară, efectuează o anumită operație.
5. ~ de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holului și scările din blocuri.
6. unitate în care băuturile și alimentele ușoare sunt servite automat, prin introducerea într-un aparat a unor fise sau monede.
7. (fig.) om lipsit de voință, fără inițiativă.

autotransport

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (rus. автотранспорт)

1. mod de transport care utilizează automobilele, vehiculele utilitare (ușoare și grele) și vehiculele cu două roți; transport rutier.

berginizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. berginisation)

1. procedeu de hidrogenare a hidrocarburilor grele, a gudroanelor, pentru a obține hidrocarburi ușoare.

beriliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. béryllium)

1. metal alb-cenușiu, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, în unele aliaje ușoare.

blefarectomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blépharectomie)

1. excizare a unei ușoare lăsări a pielii pleoapelor.

bungalou

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bungalow)

1. locuință din lemn și împletituri de trestie, cu un singur etaj și înconjurată de vegetație.
2. casă mică din materiale ușoare, la țară sau pe malul mării, în timpul vacanțelor.