vaccina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. vacciner)

1. a introduce un vaccin într-un organism; a inocula.
2. a administra un vaccin unei ființe vii, în scop preventiv sau curativ.
3. (fam.) a fi avertizat, protejat (de ceva), în urma unei experiențe neplăcute, nefericite.

vaccină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vaccine)

1. boală infecțioasă la vaci și la cai, produsă de un virus, care, inoculat la om, îi asigură imunitatea la variolă.

autovaccina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. autovacciner)

1. tr. a se vaccina cu un autovaccin.
2. refl. a se vaccina personal, fără intervenție externă.

revaccina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. revacciner)

1. a vaccina din nou.
2. a repeta o vaccinare.

vaccinabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vaccinable)

1. care poate fi vaccinat.
2. împotriva cui se vaccinează (ex. boală vaccinabilă).

vaccinal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vaccinal)

1. referitor la vaccin; care aparține vaccinului; vaccinic.
2. care se referă la vaccinare, care se datorează vaccinării.
3. calendar ~ = cadrul de reglementare pentru vaccinările recomandate și obligatorii în primii ani de viață.
4. (sănătate publică) pașaport ~ = document care atestă că o persoană a fost vaccinată împotriva unei boli și care îi permite să călătorească sau să aibă acces la anumite locuri (cinema, restaurante, teatre) sau servicii.
5. (var.) (înv.) vacinal.

vaccinare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. vaccina)

1. acțiunea de a vaccina și rezultatul ei; inoculare; vaccinație.
2. acțiunea de a inocula un organism cu un preparat microbian atenuat în încercarea de a induce o stare de imunitate la un anumit microb sau virus.

vaccinator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vaccinateur)

1. (cel) care vaccinează.

autovaccina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. autovacciner)

1. tr. a se vaccina cu un autovaccin.
2. refl. a se vaccina personal, fără intervenție externă.

lanțetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Lanzette, fr. lancette)

1. lamă plată și foarte ascuțită, instrument pentru vaccinări, incizii etc.
2. unealtă dintr-o tijă cu capetele în formă de lopățică, la repararea formelor în turnătorie.
3. fiecare dintre fulgii lungi și subțiri, viu colorați, din jurul gâtului și de pe spate, la unele păsări.

neurovaccin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. neurovaccin)

1. vaccin prin inocularea virusului vaccinal în creierul iepurelui.

revaccina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. revacciner)

1. a vaccina din nou.
2. a repeta o vaccinare.

scarificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. scarification, lat. scarificatio)

1. acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificare.
2. (med.) incizie superficială făcută în piele cu un instrument (bisturiu, lanțetă, scarificator, vaccinostil) pentru a produce un flux de sânge sau serozitate, pentru a efectua o vaccinare, o reacție cutanată sau pentru a introduce în epidermă anumite medicamente.
3. (etnologie) incizie efectuată pe piele pentru a obține cicatrici, constituind o marcă tribală, un rit de inițiere sau care răspund doar unor scopuri estetice.
4. (agricultură) defrișarea și afânarea cu ajutorul unui scarificator.
5. (arboricultură) incizie efectuată pe scoarța unui pom fructifer (sau pe o ramură de viță de vie) pentru a împiedica curgerea sevei în apropierea fructelor.
6. (var.) scarificațiune.

vaccin

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. vaccin, lat. vaccinus)

1. preparat biologic din microbi sau toxine atenuate, care este inoculat în organism în scopul obținerii imunității.
2. (prin meton.) inocularea în sine, vaccinarea.
3. urmă lăsată pe corp de o vaccinare.