Dictionar

girovag

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gyrovague, lat. gyrovagus)

1. călugăr rătăcitor, vagabond.
 

vag, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vague, lat. vagus)

1. (și adv.) care nu este bine lămurit; nedefinit, nedeterminat; confuz.
2. nesigur, neprecis.
3. a se pierde în ~ = a face considerații generale, neprecise.
4. care nu poate fi bine analizat.
5. nerv ~ (și s. m.) = nerv pneumogastric.
 

vagabond, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vagabond, lat. vagabundus)

1. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă.
2. (fig.) nestatornic. inconstant.
3. (om) de nimic, fără căpătâi.
 

vagabonda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. vagabonder)

1. a rătăci fără țintă, a trăi ca (un) vagabond.
2. (fig.; despre gânduri, imaginație) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul.
 

vagabondaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vagabondage)

1. vagabondare.
2. starea celui care vagabondează.
 

vagal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vagant, lat. vagans)

1. adj. rătăcitor, nestatornic, fără domiciliu.
2. s. n. poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi.
 

antisclavagist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (după fr. antiesclavagiste)

1. (cel) care se opune sclavagismului.
2. (cel) care se opune principiului și practicii sclaviei, mai ales comerțului cu sclavi.
 

aprehensiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appréhension, lat. apprehensio)

1. teamă vagă, nedeslușită, cauzată de presupunerea posibilității unui pericol.
 

aproximativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. approximatif)

1. adj. luat cu aproximație.
2. care este aproape exact; imprecis, vag.
3. adv cam, aproape, circa.
 

argou

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. argot)

1. limbaj convențional folosit de un grup social restrâns (vagabonzi, delicvenți etc.) pentru a nu fi înțeleși de restul societății sau pentru a șoca.
2. (prin ext.) vocabular sau limbaj specific unui grup, unui mediu, unei clase sociale.
 

aristocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristocratie, gr. aristokratia)

1. clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime.
2. vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale.
 

artrodinie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. arthrodynie)

1. (med.) durere articulară vagă și nedeterminată; artralgie.