Dictionar

Rezultate secundare (Vagoanelor,):

Banchetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. banquette)

1. bancă mică fără spetează; canapea în compartimentele vagoanelor de cale ferată.

2. suprafaţă orizontală, platformă pe un taluz ori la baza lui, spre a-i spori stabilitatea.

3. rambleu format din excedentul de material excavat.

4. fâşie orizontală de-a lungul unui terasament.

5. (echit.) obstacol natural format dintr-o moviliţă acoperită cu iarbă.

6. ~ litorală = platformă de abraziune îngustă la piciorul unei faleze.


Boghiu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. bogie)

1. dispozitiv la osiile vehiculelor de cale ferată, la înscrierea în curbă a locomotivelor şi a vagoanelor.


Chei

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quai)

1. construcţie pe malul unei ape navigabile pentru încărcarea şi descărcarea navelor, servind totodată la consolidarea malului şi pentru a preveni inundaţiile; (p. ext.) stradă de-a lungul unui astfel de mal.

2. rampă de încărcare-descărcare a vagoanelor de cale ferată.


Clasă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classe, germ. Klasse)

1. grup de obiecte, fenomene, fiinţe cu însuşiri comune.

2. (log.) ansamblu de elemente având anumite însuşiri comune care satisfac o condiţie sau un criteriu dat.

3. ~ socială = grup mare de oameni, istoriceşte constituit, cărora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelaşi loc în sistemul producţiei sociale, acelaşi raport faţă de mijloacele de producţie, acelaşi rol în organizarea muncii , acelaşi mod de obţinere a părţii de care dispun din bogăţia societăţii, o psihologie şi o conştiinţă socială proprie.

4. categorie sistematică a regnului animal sau vegetal, între încrengătură şi ordin.

5. fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre.

6. unitate de bază în învăţământ, cuprinzând elevi de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi nivel de pregătire, cărora urmează li se predea aceleaşi materii.

7. sală în care se ţin cursurile unui asemenea grup de elevi.

8. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc.

9. categorie, grad, rang stabilite după valoare, după merit.

10. de (mare) ~ = de calitate superioară, de mare valoare.


Cuşetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. couchette)

1. banchetă care poate fi amenajată ca pat în cabinele de dormit de pe navă sau ale vagoanelor de tren; (p. ext.) cabină în asemenea vagoane.

2. spaţiu amenajat pentru întreţinerea viţeilor sau a vacilor în sistemele moderne de exploatare.


Gabarit

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gabarit)

1. contur poligonal care limitează dimensiunile maxime admisibile ale unui profil.

2. greutate care depășește limita maximă admisă sau pe cea normală.

3. ~ de încărcare = instalație specială care marchează limitele permise pentru încărcătura vagoanelor de marfă deschise.

4. model după care se fasonează unele piese în construcțiile de nave sau de piese de artilerie.

5. (fam.) dimensiune, statură.