antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

consecvent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conséquent, lat. consequens)

1. adj., adv. (despre oameni) care acționează potrivit cu principiile sale; credincios ideilor sale.
2. (despre o vale) orientată pe direcția înclinării straturilor.
3. s. n. (fil.) orice fenomen care urmează altui fenomen.
4. (log.) al doilea element al unei judecăți ipotetice; consecință (2).
5. a doua secțiune a unei fraze muzicale.

obsecvent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. obsequent)

1. (despre o vale) care are o direcție de curgere contrară față de înclinarea straturilor.

resecvent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. réséquent)

1. (despre o vale) cu direcție inversă văii consecvente.