Dictionar

curvantă

Parte de vorbire:  s.f. (grec. înv.)  
Etimologie: (grec. κορύϐαντες)

1. (antic.) preoteasă a zeiței Cybela, zeița fertilității; bacantă.
 

dezavanta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désavantager)

1. a pune în inferioritate; a lipsi pe cineva de un avantaj; a prejudicia.
 

irelevanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. irrelevance)

1. însușirea de a fi irelevant.
 

observanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. observance)

1. observare, respectare a legilor, a normelor religioase.
2. (med.) respectarea de către bolnav a tratamentelor prescrise.
 

relevanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. relevance, germ. Relevanz)

1. calitatea de a fi relevant; importanță.
 

rezolvantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. résolvante)

1. (mat.) ~a unei ecuații = a doua ecuație a cărei rezolvare facilitează pe a celei dintâi.
 

abuza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
4. a amăgi, a înșela.
5. a violenta, a viola.
 

afiliație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affiliation)

1. acțiunea de a se afilia; asociere a unei persoane, a unui grup de persoane, sau a unei instituții etc. la o organizație, pentru a participa la activitățile acesteia sau a beneficia de anumite avantaje; afiliere.
2. (var.) (înv.) afiliațiune.
3. (antonim) dezafiliere.
 

agestru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agestre)

1. formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; con de dejecție.
 

alocuțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allocution, lat. allocutio)

1. cuvântare ocazională scurtă.
 

alterant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. altérant)

1. care produce alterație; care modifică, alterează starea, compoziția unui lucru.
2. (despre un remediu etc.) care produce o schimbare profundă, treptată și cel mai adesea avantajoasă în organism.
 

ambitus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Ambitus, lat. ambitus)

1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2).
2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităților).