Dictionar

adagiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentință populară, aforism, apoftegmă, dicton.
 

aerarium

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. aerarium)

1. tezaurul public și administrația banilor publici în vechea Romă.
 

akkadian, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. akkadien)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Akkad.
2. (s. f.) limbă semitică veche vorbită în Asiria.
 

anglo-saxon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anglo-saxon)

1. s. m. f. pl. populații germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-V
2. adj. care aparține anglo-saxonilor.
3. limbă ~ă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche.
 

antediluvian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antédiluvien)

1. din epoca străveche a omenirii; dinainte de potopul biblic.
2. (fig.) de modă veche.
 

antichitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antiquité, lat. antiquitas)

1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații.
2. perioadă istorică mergând de la începuturile istoriei scrise până la căderea romei.
3. vechime foarte îndepărtată.
4. obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică.
5. (fam.) obiect de modă veche.
6. (var.) (înv.) anticitate, (înv.) anticvitate.