Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. vicinitas, -atis)
1. starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini.
2. loc vecin cu cineva sau cu ceva; împrejurime.
3. cei care sunt sau locuiesc alături sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat).
4. stare de vecin; vecinie, rumânie, iobăgie.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (prea + vecinătate)
1. apropiere imediată în spațiu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abarticulaire, cf. lat. ab „de la” + articularius „articular”)
1. (med.) situat în vecinătatea unei articulații, dar nelegat de aceasta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. adiacenza)
2. (mat.) calitate a unghiurilor adiacente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. centroid)
1. s. n. punct din spaţiu care se mişcă cu o viteză egală cu viteza medie a obiectelor cereşti din vecinătatea lui.
2. s. f. curbă, loc geometric al centrului instantaneu de rotaţie în raport cu sistemul de referinţă mobil sau fix, respectiv rostogolirea şi baza.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. circumpolaire)
1. în jurul, în vecinătatea polilor.
2. (despre aştri) apropiat de Steaua Polară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contiguité)
1. calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue.
2. asociere, în mintea omului, a obiectelor şi formelor percepute.
3. vecinătate spaţială şi temporală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diffraction)
1. deviere de la propagarea rectilinie a undelor luminoase, sonore, radio etc. la întâlnirea unor obstacole, la trecerea printr-o fantă sau în imediata vecinătate a marginii unui ecran, propagându-se şi în spatele acestora.
2. modificare a direcţiei unui val la izbirea cu un obstacol.