Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conducteur, lat. conductor)
1. adj. (despre ţesuturi, vase etc.) care conduce.
2. adj., s. n. (corp, material) care prezintă conductibilitate (1).
3. ~ electric = piesă cu rezistenţă electrică mică, servind la realizarea circuitelor electrice.
4. s. m. f. funcţionar feroviar care controlează biletele călătorilor şi supraveghează ordinea în vagoane.
Parte de vorbire: s.m. (desuet)
Origine: (engl. [body]guard)
1. persoană care protejează sau veghează ceva sau pe cineva; agent însărcinat cu paza, bodyguard.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. machiniste, germ. Machinist)
1. persoană care conduce o mașină sau supraveghează funcționarea ei; mecanic.
2. tehnician care execută schimbarea decorurilor, aprinde şi stinge luminile într-un teatru etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mycoderme)
1. ciupercă filamentoasă, cu aspect fragmentat, care veghează pe suprafaţa băuturilor fermentate sau dulci.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. monitor)
1. (telec.) receptor, difuzor sau alt aparat pentru a controla calitatea emisiunilor de radio și televiziune.
2. (inform.) program de control care permite supravegherea mai multor programe fără legătură între ele, într-un ordinator.
3. (tehn.) aparat care dirijează, coordonează sau supraveghează.
4. ~ cardiac = aparat automatic care supraveghează activitatea inimii.
5. aparat de control sau de semnalizare a radiațiilor ionizate; dozimetru de control.
6. supervizor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. opérateur, lat. operator)
1. s. m. f. persoană calificată care supraveghează funcționarea unei mașini sau instalații.
3. specialist care mânuiește aparatul de filmat la realizarea imaginilor sau la proiectare.
4. ~ de sunet = tehnician de înaltă calificare care răspunde de realizarea coloanei sonore a filmului.
5. s. m. simbol în operațiile matematice, indicat în dreapta.
6. organ al unui calculator care efectuează operații aritmetice sau logice.
7. element genetic care controlează activitatea genelor structurale (legate de-a lungul cromozomului).
9. funcție al cărei argument este constituit din altă funcție.