Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. véhicule, lat. vehiculum)
1. mijloc de transport, cu sau fără autopropulsie, terestru, subteran, în aer sau pe (sub) apă.
2. orice servește a transporta, a transmite un lucru; mijloc de transmitere a unei boli etc.; vector.
3. mediu de dispersie a substanțelor active care intră în componența medicamentelor.
4. dispozitiv optic care dă imaginea dreaptă în lunetele terestre.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aérovehicul)
1. vehicul aerian care se menține și se deplasează în aer; aeronavă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autovéhicule)
1. vehicul cu tracţiune mecanică proprie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (electro- + vehicul)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mini-véhicul)
1. vehicul de dimensiuni mici.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. véhiculer)
1. a transmite, a difuza, a face să circule.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. véhiculaire)
2. limbă ~ă = limbă care serveşte comunicării între popoare cu limbi materne diferite, pe un anumit teritoriu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aéroamphibie)
1. (vehicul cu pernă de aer) adaptat la navigaţia aeriană şi pe apă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (aero- + automobil)
1. vehicul terestru care se poate susţine deasupra solului prin o pernă de aer.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aérodynamique)
1. adj. referitor la aerodinamică.
2. (despre vehicule sau profilul lor) construit în aşa fel, încât să întâmpine la înaintare o rezistenţă minimă la frecarea cu aerul.
3. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mişcarea corpurilor într-un mediu gazos.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. aérodynamicien)
1. specialist în aerodinamică.
2. (aeronautică) inginer care proiectează, dezvoltă și îmbunătățește profilurile vehiculelor propulsate în spațiul aerian.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérodyne)
1. vehicul aerian mai greu decât aerul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéroglisseur)
1. vehicul autopropulsat pe pernă de aer, care se deplasează prin alunecare deasupra solului sau apei; hovercraft; naviplan.