Dictionar

venerație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vénération, lat. veneratio)

1. respect pios, adorare a ceea ce este considerat sacru.
2. respect, stimă profundă.
 

venerator

Parte de vorbire:  s.m. (înv.)  
Etimologie: (lat. venerator, fr. vénérateur)

1. persoană care venerează pe cineva, care dovedește un atașament respectuos.
 

adorație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adoration, lat. adoratio)

1. iubire, admirație nemărginită.
2. divinizare, venerație.
 

Cerealii

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cerealia)

1. (ant.) sărbători dedicate zeiței Ceres, venerată de romani drept „creatoarea recoltelor”, care aveau loc între 12 și 19 aprilie.
 

cult 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. culte, lat. cultus)

1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forțe naturale, ființe reale sau fantastice ori a unor abstracțiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinități.
2. sentiment de venerație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva.
3. ~ul personalității = atitudine de admirație sistematică față de un conducător politic.
4. totalitatea ritualurilor unei religii.
5. religie, confesiune (2).
 

ex-voto

Parte de vorbire:  s.n. invar.  
Etimologie: (lat. ex voto „după legământ”)

1. placă, pictură sau orice alt obiect purtând o formulă de recunoștință, care se pune într-un loc venerat (biserică sau capelă), în semn de mulțumire pentru obținerea unui har sau împlinirea unei dorințe.
2. (prin ext.) semn de recunoștință, de gratitudine.
 

impietate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impiété, lat. impietas)

1. lipsă de respect față de ceva considerat sfânt; (p. ext.) jignire adusă față de cineva sau de ceva care merită venerație.
 

kuba

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. koubba; din arabă قبّة, qubba („dom”))

1. monument ridicat în memoria unui personaj venerat, în Africa de Nord.
2. în Maghreb, un mic monument care marchează amplasarea mormântului unei persoane onorate.