aveni

Parte de vorbire:  vb. intr., refl. (înv.)  
Etimologie: (lat. advenire)

1. a se transforma într-o masă afânată sub acțiunea drojdiilor sau a altor fermenți; a (se) dospi.

contraveni

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contrevenir, lat. contravenire)

1. a încălca o regulă juridică, logică, morală etc.

conveni

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. convenir, lat. convenire)

1. a corespunde dorințelor cuiva, a-i plăcea.
2. a se înțelege, a cădea de acord.
3. a încheia o convenție.

deveni

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. devenir)

1. a se transforma, a se preface (în).
2. a începe sau a ajunge să fie.

eveni

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (înv.)  
Etimologie: (lat. evenire)

1. a (se) întâmpla.

interveni

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intervenir, lat. intervenire)

1. a lua parte la ceva, a intra în acțiune; a intra în vorbă.
2. a face o mediație, un dermes în favoarea cuiva; (peior.) a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva.
3. a se întâmpla, a surveni, a se ivi.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

abona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abonnér)

1. tr., refl. a(-și) face un abonament.
2. refl. (fam.) a veni cu regularitate undeva.

abstențiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abstention, lat. abstentio)

1. atitudinea unei persoane care își refuză plăcerea unui lucru, obicei et cetera; abstinență.
2. acțiunea de abținere, neexercitarea unui drept, refuz de a participa, de a interveni.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.