verb

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. verbe, lat. verbum)

1. (gram.) parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare.
2. (gram.) cuvânt care servește la exprimarea acțiunii sau stării subiectului și care ia diferite forme în funcție de mod, timp, persoană și număr.
3. (poetic) (la sg.) cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj.
4. (inform.) parte a unei instrucțiuni care precizează întrebările puse unui ordinator.

adverb

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. (gram.) parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.
2. (gram.) cuvânt invariabil care modifică sau specifică semnificația unui verb, a unui adjectiv.

antimonoverb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + monoverb)

1. problemă enigmistică în care exprimarea se face printr-un cuvânt ce trebuie transformat în monoverb.

antoverb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anto/nim/ + verb/2/)

1. problemă enigmistică, ce constă în prezentarea unui cuvânt sub forma unui text literar, unei ilustrații, cerând să se afle antonimul acestuia, apoi antonimul cuvântului nou aflat.

biverb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bi- + verb /2/)

1. gen enigmistic, constând în reprezentarea a două cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele.

ilustriverb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ilustra + -verb/2/)

1. enigmă inspirată din folclor, reprezentând un proverb, o expresie ilustrată, cu o cheie care redă numărul și poziția fiecărui cuvânt.

monoverb

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. monoverbo)

1. joc distractiv constând în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau cu figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente.
2. ~ cu incastru = monoverb în care, prin introducerea unui cuvânt sau a unei litere într-o imagine, rezultă un cuvânt nou.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acatafazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acataphasie)

1. așezare greșită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideație și vorbire.

actant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actant, germ. Aktant)

1. (lingv.) autor al acțiunii verbului; subiect.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

acțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. action, lat. actio)

1. desfășurare a unei activități; faptă.
2. operație militară (ofensivă sau defensivă).
3. ceea ce arată un verb.
4. totalitatea întâmplărilor dintr-o operă epică sau dramatică.
5. efect, influență.
6. proces.
7. cerere prin care se deschide un proces.
8. hârtie de valoare care reprezintă o cotă fixă din capitalul unei societăți comerciale și care dă deținătorului dividende.