OK
X
desinenţă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. désinence)
1.
element
gramatical
care
se
adaugă
la
sfârşitul
unui
cuvânt
pentru
a
constitui
o
formă
de
conjugare
(la
verb)
sau
declinare
(la
substantiv,
adjectiv).
heteroclit, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. hétéroclite, lat. heteroclitus)
1.
care
se
abate
de
la
o
normă
strictă
sau
general
acceptată.
2.
(despre
un
cuvânt,
verb)
a
cărui
declinare
sau
conjugare
nu
urmează
regula
obișnuită.
3.
alcătuit
din
elemente
disparate,
eterogene.
4.
(var.)
eteroclit.
5.
(antonim)
omogen.
relativ, -ă
Parte de vorbire:
adj., adv.
Etimologie: (fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)
1.
adj.
care
există
în
cadrul
unor
relații
concrete;
condiționat,
limitat.
2.
care
este
în
raport,
în
relație
cu
altceva.
3.
pronume
(sau
adverb)
~
=
pronume
(sau
adverb)
care
se
raportează
la
un
substantiv
sau
la
un
pronume
precedent;
propoziție
~ă
(și
s.
f.)
=
propoziție
atributivă;
timp
~
=
timp
care
exprimă
o
acțiune
raportată
la
alt
moment
decât
cel
al
vorbirii.
4.
(despre
mărimi
fizice)
care
variază
(după
împrejurări);
evaluat,
determinat
cu
aproximație.
5.
valabil
între
anumite
limite,
în
anumite
condiții.
6.
(fiz.)
mișcare
~ă
=
deplasare
a
unui
corp
față
de
un
sistem
de
referință
mobil.
7.
adv.
aproximativ,
aproape.
semiauxiliar
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. semi-auxiliaire)
1.
(verb)
având
rol
sintactic
asemănător
cu
al
auxiliarelor
propriu-zise,
dar
care
dă
acţiunii
verbului
„ajutat”
o
nuanţă
modală,
izvorâtă
din
înţelesul
său
lexical.