Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augment, germ. Augment, lat. augmentum)
1. vocală adăugată, în unele limbi, înaintea unei forme verbale pentru a marca o acţiune trecută.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conatif)
1. (filosofie) legat de conație, impuls care determină un act, un efort; referitor la activitate, la procesele de voinţă; volitiv.
2. (despre forme verbale) care exprimă ideea de efort.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délibératif, lat. deliberativus)
1. care deliberează.
2. vot ~ = drept pe care îl are o adunare sau un membru al ei de a hotărî ceva prin vot.
3. despre forme verbale, (construcţii) care exprimă indecizia subiectului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directif)
1. care dirijează o activitate sau un sector de activitate.
2. referitor la o anumită direcție; direcțional.
3. (despre antene) care emite într-o singură direcție; direcțional.
4. (tehn.) care are direcție fixă.
5. (despre forme verbale) care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. distorsion, lat. distorsio)
1. deformare a unei imagini, a unei unde sau a unui semnal audio, datorată imperfecţiunii sistemelor de înregistrare, de transmitere sau redare.
2. modificare a repartiţiei câmpului magnetic de sub polii de excitaţie ai unei maşini de curent continuu, produsă de reacţia indusului.
3. deplasare sistematică a unui rezultat prin metode statice de la valoarea reală.
4. torsiune a expresiei verbale, a gândirii, în schizofrenie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. gnomique, gr. gnomikos)
1. care exprimă adevăruri, legi morale sub formă de sentinţe sau maxime.
2. (despre timpuri verbale) care exprimă o acţiune ce se îndeplineşte indiferent de timp.
3. (lingvistică) se spune despre un timp verbal sau un mod folosit pentru a exprima o idee generală.