Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. armurier)
1. cel care fabrică, repară sau vinde arme (de foc).
2. (maistru militar) specialist în verificarea şi repararea armamentului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bande, germ. Band)
1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva.
2. parte lungă și îngustă a unei suprafețe.
3. fir de circulație pe o stradă sau șosea.
4. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe.
5. parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă.
6. ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul.
7. (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif.
8. margine elastică de la masa de biliard.
9. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos.
10. în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului.
11. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice.
12. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. contreprojet)
1. proiect pentru verificarea, îmbunătăţirea sau înlocuirea unui proiect anterior.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chronographe)
1. s. m. autor de cronici (1).
2. s. n. scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale.
3. instrument înregistrator al timpului.
4. instrument folosit pentru verificarea funcţionării ceasornicelor şi a cronometrelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. disque, lat. discus)
1. obiect plat cu contur circular.
2. obiect rotund şi plat în proba atletică de aruncare la distanţă; proba însăşi.
3. placă circulară de material plastic pe care sunt gravate înregistrări sonore.
4. (inform.) suport circular magnetic pentru stocarea informaţiei.
5. ~ de frecvenţă = disc cu înregistrări speciale pentru verificarea şi măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor.
6. muzică înregistrată pe disc (2).
7. suprafaţa aparentă a Soarelui sau a Lunii, văzută de un observator de pe Pământ.
8. organ sau structură anatomică circulară, plată.
9. ~ embrionar (sau germinativ) = formaţie a embrionului în stadiul de blastulă la rechini, peşti osoşi, reptile şi păsări; bănuţ; ~ intervertebral = ţesut fibros între două vertebre, ca un disc cu un nucleu bulbos; hernie de ~ = hernia discului intervertebral.
10. receptaculul sau partea terminală la compozee.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. équerre)
1. instrument de desen, triunghi dreptunghic, servind la trasarea perpendicularelor sau a paralelelor, la verificarea unghiurilor drepte etc.
2. instrument topografic pentru stabilirea a două aliniamente perpendiculare pe teren.