Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. vibrer, lat. vibrare)
1. a avea vibraţii, a trepida; (p. ext.) a produce sunete.
2. (despre sunete) a răsuna ca un ecou.
4. (fig.) a fremăta; a trăi intens.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vibraphone)
1. instrument muzical asemănător xilofonului, format din plăci metalice de lungimi diferite, deasupra unor tuburi de rezonanţă, în care mici elice acţionate de un motoraş electric prelungesc vibraţia sunetelor produse prin lovirea plăcilor cu o baghetă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vibraphoniste)
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. vibrando)
1. (ca indicație de execuție muzicală) cu variații de înălțime a sunetelor; vibrând.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vibrant)
1. care vibrează, care produce sunete.
2. consoană ~ă (şi s. f.) = consoană care se pronunţă prin vibrarea repetată a vârfului limbii la atingerea uşoară a alveolelor incisivilor superiori.
3. (fig.) care face să vibreze; emoţionant, patetic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vibrance)
1. calitatea a ceea ce este vibrant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (vibra)
1. acţiunea de a vibra; vibraţie.
2. procedeu de îndesare a unor materiale de construcţie granulare prin loviri uşoare şi foarte dese cu ajutorul unui vibrator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aerophon)
1. (despre instrumente muzicale) care produce sunetele prin punerea în vibraţie a unei coloane de aer dintr-un tub sau a unor ancii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)
1. (şi s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simţ muzical.
3. consoană ~ă (şi s. f.) = consoană care se pronunţă fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (afoniza)
1. pierdere a vibraţiilor glotale la sunetele sonore; asurzire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anal)
3. sex ~ = act sexual care constă în penetrarea anusului partenerului, în general cu penisul sau folosind un obiect care înlocuiește penisul, cum ar fi un vibrator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antirésonance, engl. antiresonance)
1. stare de vibraţie opusă rezonanţei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anti-vibrateur)
1. (despre un sistem tehnic) care împiedică vibraţiile de o anumită frecvenţă.