Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)
1. (şi s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simţ muzical.
3. consoană ~ă (şi s. f.) = consoană care se pronunţă fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. autophone)
1. (despre instrumente muzicale) care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale (* xilofonul și gongul sunt instrumente autofone); idiofon.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. phonique)
1. format din sunete, referitor la sunete.
2. (despre consoane) care se pronunţă cu vibrarea coardelor vocale; sonor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. phonie)
1. calitate a sunetelor limbii rezultate din vibrarea coardelor vocale în timpul pronunţării lor; sonoritate (a sunetelor limbii).
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. sonore, lat. sonorus)
2. care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic.
3. care propagă, amplifică sunetele.
4. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale.
5. (despre filme) însoțit de vorbire și de muzică.
6. s. n. partea sonoră a unui film.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. uvulaire)
1. (anat.) care se referă la uvulă sau luetă; stafilin.
2. (fonetică; despre sunete) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, cu vibrarea uvulei.
3. (fonetică; vorbind de un mod de articulare) care se face împotriva uvulei.
4. consoană ~ă = consoană dorsală al cărei loc de articulare este situat la nivelul uvulei.