OK
X
gravid
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. gravide, lat. gravida)
1.
(femeie)
însărcinată.
vid, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. vide)
1.
adj.
(despre
spațiu)
care
nu
conține
nimic;
gol.
2.
(fig.)
lipsit
de
conținut,
de
idei.
3.
(inform.)
care
caracterizează
o
informație
nulă.
4.
s.n.
spațiu
lipsit
de
materie
ponderală;
vacuum.
5.
(fig.)
sentimentul
zădărniciei.
vida
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. vider)
1.
a
realiza
vid
într-un
spațiu
închis;
a
lipsi
complet
de
aer;
a
face
vid.
2.
a
goli,
a
face
ca
un
recipient
să
devină
gol,
eliminând
conținutul
său.
vidaj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. vidage)
1.
(inform.)
scrierea
conținutului
memoriei
interne
pe
un
suport
extern.
vidam
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. vidame)
1.
(în
evul
mediu)
nobil
laic,
comandant
al
trupelor
unui
episcop.
2.
nobil
care
deținea
o
feudă
într-un
domeniu
episcopal.
vidamie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. vidamie)
1.
demnitatea,
funcția
de
vidam.
2.
pământul
unui
vidam.
abalienare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)
1.
(med.)
pierdere
sau
diminuare
marcată
și
evidentă
a
facultăților
mintale;
alienație.
abstrus, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)
1.
care
este
greu
de
înțeles,
de
pătruns;
abscons.
2.
(var.)
(înv.)
abstruz.
3.
(antonime)
clar,
evident.
accentua
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accentuer)
1.
tr.
a
scoate
în
evidență
prin
accent.
2.
(fig.)
a
reliefa,
a
sublinia.
3.
refl.
(fig.)
a
se
mări,
a
crește
treptat.
accentuație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accentuation)
1.
acțiunea
de
a
(se)
accentua;
accentuare,
(înv.)
accentuațiune.
2.
maniera
de
plasare
a
semnelor
grafice
numite
accente.
3.
actul
de
a
sublinia
ceva,
de
a
a
scoate
în
evidență.
acomodare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (acomoda)
1.
acțiunea
de
a
se
acomoda;
acomodație.
2.
~
vizuală
=
modificare
spontană
a
curburii
cristalinului.
3.
(biol.)
adaptare
individuală
care
nu
afectează
decât
fenotipul.
4.
(lingv.)
asimilație
parțială
între
două
sunete
în
contact
direct.
acomodație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accommodation)
1.
acțiunea
sau
rezultatul
acțiunii
de
a
(se)
acomoda;
acomodare.
2.
schimbarea
prezentată
de
o
ființă
vie
pentru
a
se
adapta
în
afara
mediului
său
natural.
3.
(biologie)
adaptarea
unui
organism
la
schimbările
din
mediul
său
de
viață.
4.
(psihologie)
modelarea
psihică
inconștientă
care
permite
unui
individ
adaptarea
la
mediul
său.
5.
(oftalmologie)
modificarea
curburii
cristalinului,
care
permite
ochiului
să
vadă
clar
obiectele
aflate
la
diferite
distanțe
de
el;
modificări
oculare
adaptative
care
asigură
claritatea
imaginilor
pentru
diferite
distanțe
de
vizualizare.
6.
(învechit)
acțiunea
de
instalare
convenabilă
a
unei
persoane.
7.
(var.)
acomodațiune.
8.
(antonime)
inadaptare,
neadaptare.