Dictionar

gravid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gravide, lat. gravida)

1. (femeie) însărcinată.
 

vid, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. vide)

1. adj. (despre spațiu) care nu conține nimic; gol.
2. (fig.) lipsit de conținut, de idei.
3. (inform.) care caracterizează o informație nulă.
4. s.n. spațiu lipsit de materie ponderală; vacuum.
5. (fig.) sentimentul zădărniciei.
 

vida

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. vider)

1. a realiza vid într-un spațiu închis; a lipsi complet de aer; a face vid.
2. a goli, a face ca un recipient să devină gol, eliminând conținutul său.
 

vidaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. vidage)

1. (inform.) scrierea conținutului memoriei interne pe un suport extern.
 

vidam

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vidame)

1. (în evul mediu) nobil laic, comandant al trupelor unui episcop.
2. nobil care deținea o feudă într-un domeniu episcopal.
 

vidamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vidamie)

1. demnitatea, funcția de vidam.
2. pământul unui vidam.
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

abstrus, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)

1. care este greu de înțeles, de pătruns; abscons.
2. (var.) (înv.) abstruz.
3. (antonime) clar, evident.
 

accentua

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accentuer)

1. tr. a scoate în evidență prin accent.
2. (fig.) a reliefa, a sublinia.
3. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat.
 

accentuație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.
2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.
3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.
 

acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.
 

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.