Rezultate secundare (Viitorul,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (acro- + -manţie)
1. pretinsă artă de a ghici viitorul după conformaţia norilor.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. animalculiste)
1. (adept) al animalculismului; spermatist.
2. s.m. biolog preformist din secolele XVII-XVIII, care credea că în spermatozoid se află, miniaturizat, viitorul organism.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. anticipateur)
1. I. care anticipează viitorul; care face anticipări.
2. II. persoană care anticipează, care reușește să ghicească din timp apariția anumitor fenomene, evenimente etc.
3. (rar) scriitor de literatură science-fiction.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anticipation, lat. anticipatio)
1. acțiunea de a anticipa; anticipare.
2. acțiunea de a face sau de a proiecta ceva înainte de o anumită dată (fixată).
3. prognoza unei fapte, acțiuni etc. din viitor, pe baza datelor furnizate de prezent.
4. cu ~ = înainte de termenul stabilit.
5. literatură de ~ = literatură a cărei acțiune se petrece în lumea viitorului.
6. (muz.) sunet care apare înaintea acordului căruia îi aparține.
7. (var.) (înv.) anticipațiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. augur)
1. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul şi măruntaiele păsărilor.
2. s. n. prevestire făcută de un augur (I).
3. a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil).
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cartomanzia)
1. pretinsă artă de a ghici viitorul cu ajutorul cărţilor de joc.