Dictionar

acuza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accusare)

1. a învinui, a învinovăți; a incrimina.
2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.
3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.
 

acuzat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (acuza)

1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.
 

acuzație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accusation, lat. accusatio)

1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.
2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.
3. (var.) (înv.) acuzațiune.
4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.
 

ancheta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. enquêter)

1. a supune (un fapt sau o persoană) unei cercetări amănunțite pentru a scoate la iveală adevărul și a stabili eventuale răspunderi și vinovății; a face o anchetă.
2. a face o cercetare științifică pe teren.
 

autoacuza

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (fr. autoaccuser)

1. a se acuza pe sine însuși.
2. a se prezenta singur ca vinovat.
 

autoculpabiliza

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + culpabiliza

1. a se socoti singur vinovat (de ceva).