Dictionar

viola

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. violer, lat. violare)

1. a încălca, a nesocoti o lege, un angajament, un drept.
2. (jur.) a pătrunde cu forța; a deschide prin abuz.
3. a silui, a necinsti (o fată, o femeie).
4. a profana.
5. (fig.) a ~ conștiința = a impune prin forță unele idei.
 

moviolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. moviola)

1. vizioneză sonoră cu un mic ecran pentru montajul filmelor.
 

violă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. viola, fr. viole)

1. familie de instrumente cu coarde și arcuș, din sec. XV-XVII, în muzica polifonică, la baza instrumentelor cu coarde moderne.
2. instrument cu coarde și arcuș puțin mai mare decât violina; alto (3).
 

violă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. viola)

1. plantă erbacee cu tulpina ramificată de la bază și cu flori mari de diferite culori, câte una pe o codiță; violetă, viorea, toporaș.
 

violabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. violable)

1. care poate fi încălcat cu ușurință; care poate fi violat; transgresabil.
2. (antonim) inviolabil.
 

violabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. violabilité)

1. însușirea de a fi violabil; calitatea a ceea ce poate fi încălcat.
2. (antonim) inviolabilitate.
 

violaceu, -ee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. violacé/es/, lat. violaceus)

1. adj., s. n. (de) culoare care bate în violet, cu nuanțe de violet.
2. s. f. pl. familie de plante dicotiledonate dialipetale, erbacee: micșuneaua.
 

abuza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
4. a amăgi, a înșela.
5. a violenta, a viola.
 

acrocianoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrocyanose)

1. colorație violacee a extremităților membrelor, datorată unei tulburări a circulației sângelui.
 

altist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. Altist, fr. altiste)

1. persoană cu voce de alto.
2. instrumentist care cântă la violă.
 

alto

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. alto)

1. voce omenească cu timbru grav, între sopran și tenor.
2. instrument de suflat cu registre corespunzătoare acestei voci.
3. violă.
 

ametist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. améthyste, gr. amethystos)

1. varietate violacee de cuarț, piatră semiprețioasă.
 

anetodermie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anétodermie)

1. atrofie musculoasă idiopatică a pielii, care prezintă pete roșii-violacee, cu leziuni mici.