Dictionar

violenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. violenter)

1. a săvârși un act de violență; a constrânge, a sili.
 

violență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. violence, lat. violentia, it. violenza)

1. însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate.
2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire.
3. folosirea forței în relațiile interumane sau interstatale.
4. teoria ~ei = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenței de către unii oameni împotriva altora.
5. (jur.) orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale.
 

nonviolență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. non-violence)

1. abținere de la orice violență.
2. teoria ~ei = doctrină social-politică și religioasă care propovăduiește abținerea de la orice act de violență.
 

abuza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
4. a amăgi, a înșela.
5. a violenta, a viola.
 

acces

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accès, lat. accessus)

1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.
 

altercație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. altercation, lat. altercatio)

1. ceartă aprinsă, în general de scurtă durată, care are loc între două sau mai multe persoane; dispută violentă; (înv.) altercațiune.
 

amoc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. amok)

1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
3. (var.) amok.
 

anafilaxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anaphylaxie)

1. (med.) sensibilitate la o substanță, astfel încât introducerea unei noi doze, chiar și foarte mică, din acea substanță în organism riscă să provoace o reacție violentă; sensibilitate excesivă la infecții, substanțe sau toxine; neimunitate.
 

atac

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attaque)

1. faptul de a ataca; acțiune de luptă ofensivă.
2. agresiune împotriva cuiva.
3. inițiativă într-un joc sportiv.
4. jucătorii care formează linia atacantă a unei echipe.
5. acțiune violentă și susținută împotriva unor teorii, concepții etc.
6. (med.) acces (2), criză, șoc.
7. (muz.) moment în care o voce sau un instrument începe să cânte; emisiune mai accentuată a unui sunet.