Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bravoure, it. bravura)
2. faptă curajoasă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (cavaler + -ism)
1. purtare, atitudine de cavaler (II, 1); vitejie; lealitate, onestitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. courage)
1. îndrăzneală, bărbăţie, vitejie, tărie de caracter.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. héroïsme)
1. comportare deosebită care se manifestă prin săvârşirea de fapte mari în împrejurări grele (în război); atitudine, faptă de erou; vitejie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. héros, lat. heros)
1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu.
2. (p. ext.) denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe.
3. persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe.
4. ostaș căzut pe câmpul de luptă.
5. persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu.
6. personaj principal al unei întâmplări.
7. (în trecut) erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. panégyrique)
1. discurs la vechii greci şi la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintaşilor sau se aduceau laude unui oraş, unei persoane însemnate.
3. tămâiere, laudă exagerată şi nemeritată, linguşitoare.