Dictionar

aviva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aviver)

1. a da unui material textil, unei piei o nuanță mai vie prin tratarea cu anumite substanțe.
2. a face să sângereze fețele unei plăgi sau fistule.
3. a înviora.
4. (fig.) a învenina, a irita; a răscoli (o durere).
 

vivace

Parte de vorbire:  adj., adv.  
Etimologie: (it., fr. vivace)

1. adj. inv. vioi, ager, plin de viață.
2. peren.
3. adv. (muz.) foarte repede, între allegro și presto; vivo.
 

vivacissimo

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. vivacissimo)

1. (muz.) cât se poate de repede.
 

vivacitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vivacité, lat. vivacitas)

1. vioiciune, agerime.
2. promptitudine.
3. (fiz.) cantitatea de gaze degajată în unitatea de timp de unitatea de volum de pulbere care arde la presiune normală.
4. strălucire vie (a unei culori); colorit viu, format din culori strălucitoare, luminoase.
 

vivandieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vivandière)

1. (în trecut) femeie care însoțea trupele pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum.
 

vivant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat., fr. vivant)

1. viu, animat.
2. tablou ~ = scenă reprezentând un grup de persoane care stau într-o anumită poziție și atitudine pentru a sublinia o semnificație specială.
 

alegru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allègre)

1. plin de entuziasm, de vitalitate (în ciuda vârstei, circumstanțelor et cetera).
2. care manifestă veselie, vivacitate; vioi, sprinten.
3. (muzică) care dă naștere unei impresii de veselie (celui care o ascultă).
4. (antonime) indolent, trist.
 

ardoare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ardeur, lat. ardor)

1. vivacitate sau vigoare pe care o arată cineva în realizarea unei acțiuni; înflăcărare, pasiune, avânt; râvnă, zel; ardență.
2. (loc. adv.) cu ~ = înflăcărat, cu pasiune.
 

decedat, -ă

Parte de vorbire:  adj. (adesea substantivat)  
Etimologie: (fr. décédé)

1. care a încetat să mai trăiască; mort, răposat.
2. (antonime) viu, vivant.
 

exterminațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. extermination, lat. exterminatio)

1. acțiunea de a extermina și rezultatul ei; exterminare.
2. proces menit să distrugă fizic toți membrii unei populații vivante: plante, animale sau oameni.
3. (în special) distrugere totală, ruină absolută.
4. (var.) (înv.) esterminațiune.
 

lent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. lent, lat. lentus)

1. care nu este iute în mișcări, în acțiuni, care nu acționează cu promptitudine; încet, lin, domol.
2. califică anumite mișcări lipsite de vivacitate.
3. care are loc într-un timp foarte lung.
4. (antonime) iute, rapid, repede, prompt.
 

mumie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ngr. mumia, it. mummia, germ. Mumie)

1. cadavru conservat prin îmbălsămare specială (la vechii egipteni).
2. cadavru descărnat, conservat natural într-un sol uscat.
3. (fig.) om lipsit de vigoare, de vivacitate; molâu.