Parte de vorbire: s.
Origine: (autoclavă + -iza)
1. tratare a unor materiale cu aburi sub presiune în instalaţii industriale cu autoclave.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. efectiv)
1. activitate în urma căreia ceva ajunge să aibă un efect dorit, corespunzător scopului urmărit, unor cerințe, unei situații etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (festiv + -izare)
1. acordarea unui caracter festiv sau festivist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după rus. jarovizaţiia)
1. stadiu de dezvoltare a unei plante, care urmează imediat după germinație, desfășurându-se în condiții de temperatură specifice.
2. tratarea semințelor în vederea scurtării perioadei de vegetație a plantelor, a sporirii producției și a obținerii de noi soiuri.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (obiectiviza)
1. faptul de a se obiectiviza.
2. dobândire a unui caracter obiectiv.
3. procesul trecerii de la subiectiv la obiectiv, la recunoașterea caracterului de realitate exterioară a lumii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (preaviza)
1. acțiunea de a preaviza; avizare sau înștiințare prealabilă; preavertizare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. caler)
1. a imobiliza o piesă, un organ de maşină înainte ca acesta să intre în funcţiune.
2. a aşeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clivage)
1. proprietatea unor minerale sau roci de a cliva.
2. divizare a zigotului în blastomere.
3. (psih.) scindarea persoanei sau coexistenţa unor grupuri asociative distincte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collimateur)
1. dispozitiv optic pentru colimarea fasciculelor de raze.
2. instrument de vizare pentru determinarea aproximativă a unei direcţii.
3. (fam.) a lua (pe cineva) în ~ = a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collimation, germ. Kolimation)
1. reglare a instrumentelor optice pentru a realiza coincidenţa dintre axa lor optică şi linia de vizare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. consilium, fr. conseil)
2. colectiv de conducere, de administrare, avizare sau consultare etc. în activitatea unor organe ori organizaţii, instituţii etc.
3. şedinţă a unui astfel de colectiv.
4. denumire dată (îndeosebi în structura statelor de tip comunist) unor organe sau organisme centrale de partid şi de stat.
5. ~ de miniştri = organ suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat; cabinet (II); ~ de administraţie = comitet de conducere al unei societăţi comerciale sau industriale pe acţiuni.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (de1- + colectiviza)
1. a desface, a anula o colectivizare.