Rezultate secundare (Vocal,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vocal, lat. vocalis)
1. referitor la voce, care produce vocea.
2. (despre muzică) destinată vocii, care se execută cu vocea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. vocalis, germ. Vokal)
1. sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă reprezentând un asemenea sunet.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vocalique)
1. referitor la vocale, al vocalelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vocalisme)
1. sistemul vocalelor unei limbi.
2. parte a foneticii istorice a unei limbi care se ocupă cu studiul vocalelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Vokalist)
1. cântăreţ (din gură); dizeur, specialist în vocalize.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. vocality)
2. sonoritate.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Ablaut)
1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphérèse)
1. suprimare a vocalei iniţiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.
2. poezie rebusistă din două părţi, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obţine un alt cuvânt, definit în a doua parte.
3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunţându-se ceea ce este demn de reţinut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)
1. (şi s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simţ muzical.
3. consoană ~ă (şi s. f.) = consoană care se pronunţă fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alternance)
2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.
3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparţinând unei familii.
4. ~ vocalică = alternanţă între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanţă prin consoane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anaptyxe)
1. modificare fonetică constând în introducerea unei vocale între două consoane într-un cuvânt.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antiphonie)
1. cântare alternativă a unui solist şi a unui grup vocal ori instrumental.