Dictionar

Rezultate secundare (Vocal,):

Vocal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vocal, lat. vocalis)

1. referitor la voce, care produce vocea.

2. (despre muzică) destinată vocii, care se execută cu vocea.


Vocală

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. vocalis, germ. Vokal)

1. sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă reprezentând un asemenea sunet.


Vocalic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vocalique)

1. referitor la vocale, al vocalelor.


Vocalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vocalisme)

1. sistemul vocalelor unei limbi.

2. parte a foneticii istorice a unei limbi care se ocupă cu studiul vocalelor.


Vocalist

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Vokalist)

1. cântăreţ (din gură); dizeur, specialist în vocalize.


Vocalitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. vocality)

1. caracter vocal.

2. sonoritate.


Ablaut

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.


Afereză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphérèse)

1. suprimare a vocalei iniţiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.

2. poezie rebusistă din două părţi, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obţine un alt cuvânt, definit în a doua parte.

3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunţându-se ceea ce este demn de reţinut.


Afon, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

1. (şi s. m. f.) care suferă de afonie.

2. care n-are voce sau simţ muzical.

3. consoană (şi s. f.) = consoană care se pronunţă fără vibrarea coardelor vocale, surdă.


Alternanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alternance)

1. însuşirea de a alterna.

2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.

3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparţinând unei familii.

4. ~ vocalică = alternanţă între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanţă prin consoane.


Anaptixă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anaptyxe)

1. modificare fonetică constând în introducerea unei vocale între două consoane într-un cuvânt.


Antifonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antiphonie)

1. cântare alternativă a unui solist şi a unui grup vocal ori instrumental.