Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphérèse)
1. suprimare a vocalei iniţiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.
2. poezie rebusistă din două părţi, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obţine un alt cuvânt, definit în a doua parte.
3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunţându-se ceea ce este demn de reţinut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)
1. (şi s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simţ muzical.
3. consoană ~ă (şi s. f.) = consoană care se pronunţă fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alternance)
2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.
3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparţinând unei familii.
4. ~ vocalică = alternanţă între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanţă prin consoane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anaptyxe)
1. modificare fonetică constând în introducerea unei vocale între două consoane într-un cuvânt.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aryténoïde)
1. (cartilaj mobil al laringelui) care întinde corzile vocale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)
1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.