Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vocalique)
1. referitor la vocale, al vocalelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vocalisme)
1. sistemul vocalelor unei limbi.
2. parte a foneticii istorice a unei limbi care se ocupă cu studiul vocalelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Vokalist)
1. cântăreţ (din gură); dizeur, specialist în vocalize.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. vocality)
2. sonoritate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. vocaliser)
1. intr., tr. a face vocalize.
2. refl. (despre consoane) a căpăta valoare de vocală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vocalise)
1. exerciţiu tehnic de canto care se execută pe o vocală (de obicei a).
2. piesă vocală de virtuozitate, fără cuvinte, cântată numai pe vocala a.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Ablaut)
1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alternance)
2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.
3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparţinând unei familii.
4. ~ vocalică = alternanţă între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanţă prin consoane.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apophonie)
1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină, indicând astfel o schimbare de utilizare sau sens; alternanţă vocalică; ablaut.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)
1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. consonantique)
1. care este caracteristic consoanelor, care se referă la consoane, care este constituit din consoane etc.
2. (lingv.) alternanță ~ă = modificarea unei consoane sau a unui grup de consoane în funcție de forma silabelor contigue.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. contrahere)
1. refl. (despre două vocale, silabe învecinate) a se reduce la o singură emisiune vocalică.
2. (med.) a se contracta.
3. tr. a reduce o frază la o propoziţie prin reducerea fiecărei propoziţii la o parte din ea.