Dictionar

Rezultate secundare (Vocalică.):

Ablaut

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.


Alternanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alternance)

1. însuşirea de a alterna.

2. procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.

3. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparţinând unei familii.

4. ~ vocalică = alternanţă între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanţă prin consoane.


Apofonie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apophonie)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină, indicând astfel o schimbare de utilizare sau sens; alternanţă vocalică; ablaut.


Armonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.

2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.

3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.

4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.

5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.


Contrage

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. contrahere)

1. refl. (despre două vocale, silabe învecinate) a se reduce la o singură emisiune vocalică.

2. (med.) a se contracta.

3. tr. a reduce o frază la o propoziţie prin reducerea fiecărei propoziţii la o parte din ea.


Diftong

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diphtongue, lat. diphtonus, gr. diphtongos)

1. emisiune vocalică din două sunete diferite (semivocală şi vocală) pronunţate în aceeaşi silabă.