Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accompagner)
1. a susţine cu vocea sau cu un instrument partea principală a unei bucăţi muzicale.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. accompagnateur)
1. cel care acompaniază (cu vocea sau cu un instrument) executarea unei bucăți muzicale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anthropopathie)
1. (med.) formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului că în propriu-i corp coexistă ființe umane, pe care le simte și cărora le percepe vocea.
2. atribuirea de însușiri și stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii.
3. reprezentare a divinității, în sistemele religioase primitive, ca o ființă cu sentimente și pasiuni omenești; antropopatism.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. articuler, lat. articulare)
1. tr. a emite, a rosti cuvinte, sunete.
2. a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea.
3. a ataşa articolul unui substantiv.
4. refl. a se lega printr-o articulaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. basso, fr. basse)
1. s. m. cântăreţ cu voce de bas (II, 1).
2. s. n. vocea bărbătească cea mai gravă.
3. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave.
Parte de vorbire: s.
Origine: ( amer. bob skate)
1. (jaz) scat rafinat, stilizat, purtând amprenta evoluţiei improvizaţiilor instrumentale; mod de interpretare în care vocea concurează instrumentele, având o gamă întinsă.