Dictionar

Rezultate principale (Voinţă):

Voință

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (voi + -ință)

1. funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unui scop; vrere.

2. ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie.

3. intenție premeditată.

4. senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef.

5. (expr.) ~a cea de pe urmă (sau ultima ~) = dorința unei persoane care se află pe patul de moarte.

6. rea-~ = atitudine răuvoitoare.

7. (înv.) vroință.


Rezultate secundare (Voinţă):

Acrimonie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acrimonie)

1. caracter agresiv, caustic al cuiva, sarcasm.

2. dispoziție proastă exprimată prin remarci acerbe sau printr-un ton acrimonios.

3. (antonime) afabilitate, amenitate, bunăvoință.


Afabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. affabilité, lat. affabilitas)

1. însuşirea de a fi afabil; calitatea unei persoane afabile.

2. calitatea celui care primește, care ascultă și întreține cu bunăvoință pe ceilalți.

3. (antonim) acrimonie.


Asceză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascèse)

1. aplicare în practică a virtuţilor prin exerciţiu de voinţă, privaţiuni etc.; viaţă austeră şi retrasă.

2. ascetism (1).


Automat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. automate, germ. Automat, lat. automatus, gr. automatos)

1. adj. acţionat cu ajutorul unui dispozitiv care efectuează singur o anumită operaţie.

2. armă = (şi s. n.) = armă de foc la care armarea se face automat; pistol-mitralieră.

3. (şi adv.) care se face mecanic.

4. s. n. aparat, dispozitiv, maşină care, fără intervenţie exterioară, efectuează o anumită operaţie.

5. ~ de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holului şi scările din blocuri.

6. unitate în care băuturile şi alimentele uşoare sunt servite automat, prin introducerea într-un aparat a unor fise sau monede.

7. (fig.) om lipsit de voinţă, fără iniţiativă.


Autonomie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autonomie, lat. autonomia)

1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voinţă.

2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală.

3. autoconducere.

4. distanţă maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil.

5. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin.


Autoritar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. autoritaire)

1. care uzează de autoritatea sa, care urmăreşte să-şi impună voinţa.