Dictionar

volută

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. volute, it. voluta)

1. ornament în formă de spirală, la decorarea capitelului unei coloane, a unei console etc. în stilul ionic.
2. (fig.) răsucire, spirală (a gândirii).
 

evolută

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. evolute, germ. Evolute)

1. (mat.) curbă loc geometric al centrelor de curbură ale unei curbe date; desfăşurată.
2. (bot.) organ răsucit spre partea dorsală.
 

compozit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. composite, lat. compositus)

1. alcătuit din elemente sau materiale diferite.
2. ordin ~ (şi s. n.) ordin arhitectonic la romani, care îmbină capitelul corintic cu voluta ionică.
3. s. n. pl. (tehn.) materiale care reunesc elemente diferite într-un singur produs.
 

corintic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. korinthisch)

1. din Corint; corintian.
2. ordin ~ = ordin arhitectonic din Grecia antică caracterizat prin coloane zvelte decorate cu caneluri, cu capitelul înalt, împodobit cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută.
 

VOLUTI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. volutus „răsucit, încolăcit”)

1. „spirală, volută”.
 

volutiform

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. volutus „răsucit, încolăcit” + -form)

1. în formă de volută.