acuarelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aquarelle, it. acquarella)

1. tehnică picturală prin culori dizolvate în apă.
2. pictura executată.
3. vopsea (solidă), folosită în acuarelă (1).

bronza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bronzer)

1. tr. a acoperi cu un strat de (vopsea de) bronz.
2. a da pieilor tăbăcite un reflex metalic (cu coloranți bazici).
3. tr., refl. (despre oameni) a (se) pârli, a (se) înnegri (de soare, de vânt etc.).

bursuflură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boursouflure)

1. umflătură pe suprafața unei piese ceramice datorită gazelor produse de o ardere rapidă; bulă de aer sub tencuială, vopsea sau în sticlă.

culoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. couleur, lat. color)

1. senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; aspectul colorat al corpurilor.
2. ~ caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). ~ rece - culoare din cea de-a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben, albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentație neagră, galbenă etc.
3. (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc.
4. nuanță, ton.
5. fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva.
6. ~ locală = reproducere exactă, într-o operă literară, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, epoci etc.
7. materie, substanță colorantă; vopsea.
8. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, caro și cupă).

decapaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. décapage)

1. acțiunea de a decapa și rezultatul ei; decapare.
2. operație care vizează curățarea unei suprafețe metalice, prin îndepărtarea oxizilor și a altor impurități care o acoperă.
3. acțiune de îndepărtare a stratului de lac sau vopsea care acoperă suprafața unui obiect din lemn.
4. tehnică de refacere ecologică a unui sol care constă în îndepărtarea unui strat de suprafață, fără a ajunge la orizontul mineral.
5. tratarea pieilor sau a blănurilor cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară.

diluant, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m., II. adj.  
Etimologie: (fr. diluant)

1. I. substanță care are proprietatea de a dilua.
2. lichid adăugat la vopsea sau lac pentru a ușura aplicarea.
3. II. care diluează.
4. (fig.) care atenuează esențialul.