convorbi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după germ. unterreden)

1. a sta de vorbă, a discuta, a conversa.

vorbitor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f., III. s.n.  
Etimologie: (vorbi + -tor; III. fr. parloir)

1. I. care vorbește; care folosește limbajul articulat.
2. care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ.
3. care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; evident, edificator, elocvent.
4. II. persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat.
5. persoană care povestește, care discută cu alții.
6. persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; orator.
7. III. cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară; parloar.
8. difuzor pentru amplificarea vocii.

vorbitorește

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (vorbitor + -ește)

1. prin discuții; în mod verbal.

vorbitorie

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (vorbitor + -ie)

1. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocvență.
2. vorbă multă și fără rost; vorbărie.

aborda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aborder)

1. intr. (despre nave) a se ciocni.
2. a se opri lângă o navă bord la bord.
3. a acosta.
4. tr. (fig.) a se apropia de cineva spre a-i vorbi.
5. a începe studiul unei probleme; a deschide o discuție.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acatafazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acataphasie)

1. așezare greșită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideație și vorbire.

accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii.
2. semn grafic care indică această intonație.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanță.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.

achizitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acquisitif)

1. referitor la achiziție; care permite o achiziție.
2. (vorbind de o prescripție) care permite de a deveni proprietar.