convorbire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (convorbi)

1. discuție, conversație.
2. ~ telefonică = discuție prin telefon.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acatafazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acataphasie)

1. așezare greșită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideație și vorbire.

adițional, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. additionnel)

1. adj. care reprezintă un adaos; suplimentar; supranumerar.
2. (chim.) de adiție.
3. s. f. convorbire telefonică suplimentară față de convorbirile incluse în preț.

adjectiv

Parte de vorbire:  I. s.n., II. adj.  
Etimologie: (lat. adiectivum, fr. adjectif)

1. I. (gram.) parte de vorbire (flexibilă) care determină un substantiv, denumind o însușire.
2. (gram.) cuvânt care se atașează unui substantiv pentru a-l califica sau determina.
3. (gram.) cuvânt care desemnează o calitate sau o proprietate a unei substanțe, spre deosebire de substantiv care desemnează substanța în sine.
4. II. (chimie) care se adaugă la ceva; care necesită un adaos.

adverb

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. (gram.) parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.
2. (gram.) cuvânt invariabil care modifică sau specifică semnificația unui verb, a unui adjectiv.

alolalie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allolalie)

1. (med.) dificultate în vorbire (despre care se crede că are o origine cerebrală).