Rezultate principale (Văl):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. vallum, germ. Wall, it. vallo)
1. meterez de pământ, ca fortificaţie militară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. velum)
1. bucată de pânză fină şi transparentă cu care-şi acoperă femeile capul.
3. a(-şi) lua ~ul = a se călugări.
4. ~ul palatului = membrana care desparte cavitatea bucală de cea nazală, acoperind cerul gurii.
Rezultate secundare (Văl):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arvales /fratres/, fr. arvale)
1. (ant.) membru al unui colegiu religios la romani care conducea, la sfârşitul lunii mai, procesiuni pe câmpuri şi implora zeilor recolte bogate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. breuvage)
1. introducere a unui medicament lichid în cavitatea bucală a unui animal cu ajutorul unei sticle cu gâtul lung.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carnaval)
1. perioadă care precedă postul, în unele ţări, în care au loc petreceri, jocuri etc.
2. petrecere populară cu jocuri mimice, deghizări, focuri de artificii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. festival)
1. ciclu de manifestări cultural-artistice cu program variat, ocazional sau periodic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intervalle, lat. intervallum)
1. distanţă în timp între două fenomene, faze, evenimente etc. consecutive; răstimp.
2. spaţiu care separă două lucruri.
3. (muz.) raport dintre înălţimile a două sunete.
4. (mat.) mulţimea punctelor (sau numerelor) între două puncte (sau numere) date.
Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + interval)
1. (muz.) interval mai mic decât un semiton.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aberrance)
1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberaţie.
2. (în limbajul uzual) aberaţie, anomalie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abrasion, lat. abrasio)
1. proces de eroziune a țărmului de către valurile mării sau ale lacurilor.
2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abrogare, fr. abroger)
1. a scoate din vigoare un act normativ.
2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.
3. a declara lipsit de valabilitate.
Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)
1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. absolutiser)
1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.
2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.