acipenserizi

Parte de vorbire:  s.m. pl.  
Etimologie: (fr. acipénseridés)

1. (ihtiologie) ordin sau familie de pești răpitori, cu schelet cartilaginos, cu capul conic și corpul alungit, cu cinci șiruri de plăci osoase; sturioni.

albigenzi

Parte de vorbire:  s.m. pl.  
Etimologie: (după fr. albigeois)

1. adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziastice din Franța în sec. XII-XIII, reprimată sângeros de papalitate.

călăuzi

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (călăuz[ă] + -i)

1. tr. a conduce pe cineva pe un drum.
2. a îndruma, a învăța, a povățui.
3. refl. a se orienta, a se conduce după...
4. (var.) (înv.) a (se) călăuzli.

englezi

Parte de vorbire:  I. vb. tr., II. vb. refl.  
Etimologie: (englez)

1. I. a da un caracter, un stil englezesc; a transforma în englez.
2. II. a lua un stil, un aspect englezesc; a se transforma în englez.
3. (var.) (înv.) a (se) inglezi.

eupatrizi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. eupatrides)

1. pl. (în Grecia antică) descendenți ai familiilor de cuceritori, clasa nobililor deținători de pământuri.

exauzi

Parte de vorbire:  vb. tr. (învechit)  
Etimologie: (lat. exaudire)

1. a asculta pe cineva cu înțelegere.
2. a îndeplini rugămintea cuiva.
3. (var.) a esauzi.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

abacteriemic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abactériémique)

1. (med.) care nu conține bacterii, pentru sângele unui bolnav.
2. (despre boli) care nu prezintă microbi în sângele circulant.
3. (antonim) bacteriemic.

abajur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

abazic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (după germ. abatisch)

1. (med.) (persoană) care suferă de abazie.