zinc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. zinc)

1. metal alb-albăstrui, moale, maleabil şi ductil, uşor fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, la zincarea oţelurilor etc.

zinca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. zinquer)

1. a acoperi un metal, un obiect cu un strat de zinc.

zincat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. zincate)

1. sare a hidroxidului de zinc.

zincit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. zincite)

1. oxid natural de zinc.

zincograf, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. zincographe)

1. muncitor calificat care execută clişee în zinc.

zincografia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. zincographier)

1. a reproduce imagini, desene cu ajutorul zincografiei.

zincografie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. zincographie)

1. tehnica clişeelor metalice folosite în imprimerie; zincogravură.
2. atelier în care se execută asemena clişee.
3. reproducere prin zincografie.

alamă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. lama)

1. aliaj de cupru şi zinc.
2. (pl.) obiect din acest aliaj; instrumente muzicale de suflat din alamă (1).

alpaca 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alpaka)

1. aliaj inoxidabil de cupru, nichel şi zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, a instrumentelor medicale etc.; argentan.

anastatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anastatique)

1. care reproduce o tipăritură, trăgând textul la piatră sau la zinc.

anod

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. anode)

1. electrod pozitiv al unei pile electrice, al unui aparat de electroliză etc.
2. (electroliză) conductor conectat la polul pozitiv al unei surse de curent continuu.
3. ~ de sacrificiu = piesă metalică (zinc, aluminiu sau magneziu) care se oxidează sau se corodează în locul alteia pentru a o proteja (ex. rezervorul unui încălzitor de apă).
4. (antonim) catod.

argentan

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. argentan)

1. (tehnol.) aliaj de cupru, nichel și zinc care are culoarea și luciul argintului, care imită argintul.
2. (tehnol.) varietate de alpaca, având culoarea argintului.

blendă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Blende, fr. blende)

1. sulfură naturală de zinc; sfalerit.
2. (fot.) diafragmă.
3. (cinem.) panou metalizat pentru reflectarea luminii în locul dorit din cadru.